Prânzul

Benin, primăvara 2009

E timpul prânzului şi noi nu-l mai ascultăm pe ghid, ci insitent îi cerem să mergem undeva să mâncăm. Însă standartele lui africane de curăţenie ale unui local sunt foarte departe chiar de cele moldoveneşti. Aşă că noi deschidem Biblia călătorului - Lonely Planet şi găsim un local recomandat - „La Pascalina”. Este unicul local menţionat în carte în acest orăşel uitat de Dumnezeu, Bucombe. Găsim localul şi intrăm îndrăzneţ. „Restaurantul” ne-a impresionat cu interiorul şi mărimea sa. Una din săli este doi metri pe patru, mobilierul constă din patru laiţe şi două mese lungi. Nu e bogat, dar cel puţin e foarte curat.

În cămeruţa de alături, vedem, mai bine zis audem o grupă de stărini. Un semn bun, deci noi nu suntem unicii ne-africani în această locaţie.

Ce să comadaăm? De această dată ne încredinţăm ghinului nostru, ce ne-a comadat ceva local, beninez.

Ca întodeauna, să ne potolim setea, cerem Coca-Cola, cea mai sigură băutură în Africa. De fapt aici, avem posibilitate să comandăm şi bere. Benin nu este o ţară musulmană (în Africa, sunt multe ţări musulmane, unde alcoholul este practic interzis). Apropo, religia oficială în Benin e animism, vudu adica.

Refuzăm berea, căci pe căldurile africane te îmbeţi repede. Coca-Cola e rece. E bine! Răcoare! Aşteptăm prânzul.

O africăniţă plăcută ne aduce farfuriile. Atike cu aguti! Iz frumos. În farfurie - un boţ alb, un sos roşu şi o bucată de carne.

Fiind cea mai curioasă din grupă, eu deja ştiam ce servim. Aguti este un animal din familia rozătoarelor, denumit hîrciog de papură. Carnea este foarte gustoasă şi moale. Se pare ca a fost afumată. În Africa copacii sunt foarte tari şi compacţi. De aceea lemnul nu arde, ci mocneşte. Deci carena pe un astfel de foc, nu se rumeneşte, ci se afumă.

 

Atike, este un fel de mămaligă din manioc (casava). Manioc este o plantă anuală, din care se întrebuinţează rădăcninile. Rădăcinile sunt lungi, cu o coajă cafenie, iar în interior albă. Aceste rădăcini sunt curăţite de coajă, tăiate şi uscate la soare. Africanii usucă maniocul peste tot – pe acoperişurile plate ale caselor sau chiar direct de-a lungul drumurilor de asfalt. După ce s-a uscat, rădăcina se macină în făină de manioc. Această făină mai apoi se ferbe pantru a prepara mămăliga africană. Manioc, în cantităţi mari, este periculos pentru omul alb, căci conţine o sunstanţă toxică. Deoarece pentru africani manioc este mâncarea de bază, ei au deja imunitate la acest toxin.

Atike, adică boţul alb, nu are gust deloc. De aceea şi se serveşte cu un sos. Sosul servit de noi e preparat din roşii, sare, piper, şi arahide presupun eu.

Nimeni din grupă nu s-a dat în lături de prânzul neobişnuit. Un prânz simplu, dar reuşit după părerea mea.

Beninul nu e ţara artei culinare rafinate. Totuşi, dintre ţările Africii de Vest, bucătăria benineză este una dintre cele mai gustoase. Confirm