Nagorno Karabah, Shushi, octombrie 2010
Servim o cafea afara. Se apropie un baietel.
- Cum te cheama?
- Artur.
- Cati ani ai?
- 11.
- Ai mama, tata Artur?
- Da, si mai am un frate.
- Cu ce se ocupa?
- Fratele e in unitati speciale, iar mama sta acasa.
- De ce mama nu lucreaza?
- Noi nu vrem ca mama sa lucreze. Asa are grija de noi, gateste mincare.
Artur intreaba:
- Da in Europa toate femeile fumeaza?
- Nu, nu toate. Sunt care fumeaza. Dar nu e bine sa fumezi.
- La noi, in Shushi, doar o femeie fumeaza, si ceea e rusoaica.
I-au din masina o ciocolata si i-o intind lui Artur
- Nu, nu trebuie.
- Ia-o, e penru tine.
- Nu, multumesc.
- Ia-o atunci pentru mama.
- Bine, multumesc.
Artur imediat, aproape inconstient, desface ciocolata si o maninca. Hirtia o arunca jos.
- Nu arunca hirtia jos, nu e frumos.
- Daca nu va fi gunoi maturatorii pe strada nu vor avea de lucru.
- Da ce masini sunt acestea? intreaba Artur.
- Acestea sunt campere, casaute pe roti.
- Mie imi place BMW, Mercedes. Tata si fratele deja mi-au cadunat o masina.
- Chiar asa? Pai nu poti inca merge cu ea, nu-i asa?
- Eu deja am mers cu ea.
- ??
- Nu pe aici, caci aici sunt militioneri, ci in afara orasului, unde nu este control.
- Mergi la scoala Artur?
- Da, nu e departe. Acolo, - arata cu mina unde e.
- Si ce invatati la scoala?
- Sa impuscam.
- Hmmm…
- Eu sper, ca intr-o zi turcii sa treaca granita noastra si atunci eu voi putea impusca in ei.
- Nu e bine sa ucizi oameni, Artur.
- Da, cand turcii au omorat multi armeni, asta e bine?
- Nici asta nu e bine Artur.