Maroc, 3 parte

Ne-am abătut de la drumul principal şi am intrat în Sahara. Mergem pe pistă, drum de pustiu neasfaltat. GPS-ul ne arată coordonatele noastre, dar nu prea ştim exact unde suntem faţa de oraşul de referinţa, Tan-Tan, spre care vrem să ajungem. Va trebui să înoptam în pustiu. Am dat de doua corturi ale berberilor nomazi şi am hotarât sa stăm lânga ei. Pe lânga cort vedem doua femei. Franceza nu o vorbesc, dar reuşim să comunicăm prin semne. Sunt mamă şi fiică, Niha şi Selma. Tata, am înteles, a plecat la păscutul caprelor.Femeile ne invită bucuros în unul din corturi. Cortul e cârpit din diverse materiale pestriţe, chiar şi din saci de plastici. Afară e un vânt puternic, arzător, cu praf, iar în cort e pace şi linişte. E uimitor cum reuşesc să îmblânzească vântul, doar cu câteva petici de material. Pe poadeaua cortului sunt aşternute covoare, în doua colţuri vedem câteva valize, unde pobabil işi ţin toate averea. Ne servesc cu ceai verde şi smochine. Ele nu servesc, caci e Ramadan şi încă nu e apusul soarelui.. Ne-au mai servit apoi cu lapte de capră şi câteva goagoaşe delicioase. Noi la rândul nostru, după apusul soarelui le-am servit cu ceea ce credeam că nu gustă în fiecare zi.
A doua zi dimineaţa am ieşit în sfârşit la drum asfaltat. Continuăm să mergem prin Sahara, dar de această dată pe drum asfaltat. In Tarfaya, am vrut să vizităm muzeul lui Antoine de Saint-Exupery, autorul „Micului Prinţ”, dar nu l-am găsit, aşa că ne-am continuat aventura…

Multe am mai văzut şi vizitat în Maroc. În total am făcut 6000 km. Am reuşit să vizităm cele mai mari puncte de atracţie turistică - Rabat, Agadir, Casablanca, Marakesh, Zagora, Ouzazate, Meknes, Fes, etc. Dar am căutat şi un alt Maroc, un Maroc ne-turistic, pur şi adevărat. De câteva ori am fost invitaţii cinei de Ramadan, unde am servit bucate gustoase, pregătite de gospodina casei (o data am gustat din pîinea coaptă în cenuşă, aluatul fiind înrolat pe o piatră rotundă); am făcut baie în apă termală, firebinte în mijlocul pustiului; am fost oaspeţii unei familii numeroase de berberi, unde locuiesc 40 de oameni; de câteva ori ne-am pierdut prin pustiu; am făcut troc - am schimbat papucii mei pe braţari de argint; am vazut unde cresc în proporţii aproape industriale cânepă şi multe, multe alte. (Nu, haşiş nu am fumat).

Am gustat multe “bucate” marocane - munţi şi prăpastii, pustiu şi oaze, floră şi faună, ocean şi nisip, cultură araba şi berberă, medini şi pieţe, oraşe mari şi cătune de munţi, vînt şi cer senin, sărăcie şi bogaţie, analfabeţi şi poligloţi, mizerie şi frumuseţe, modern şi tradiţional, prezent şi trecut. Unele “bucate”le-am apreciat, altele ne-au lăsat un gust amar. Dar nicidecum nu condamnăm, ci iţi mulţumim mult, Maroc- Shukran El Mahreb (arab).