Maroc, 1 parte

septembrie 2007
Din feribot intrăm imediat în vama marocană. Un haos de oameni. Cineva în formă militară, cinva e în civil şi e greu să distingi cine e lucrător al vamei şi cine nu. Se pare că toţi. Plătim doi indivizi cîte zece euro la mâina pentru procedurile vamale. În timp ce J. perfectează documentele, eu cochetez din cabina maşinii cu portatul – îi zâmbesc. E o persoană “importantă” aici, căci el deschide porţile vamei şi te lasă să intri în ţară. El caută cu ochii pe cine ştie cine, şi cine ştie cine îi flutură din mâini, adică “dă-le drumul”. Noi rasuflăm uşurat. Nu te simţi om în nici o vamă din lume. Porţile se deschid şi suntem în sfârsit în Maroc. Oraşul Tanger. Primul lucru pe care-l observ este mulţimea de bărbaţi pe străzi. Şi doar pe ici colo câte o femeie, parcă pierdută în aceast patriarhat. De-a lungul drumului, peste tot, atârnă steagul naţional, roşu cu o stea verde. Sub steaguri, bărbaţii tolaniţi privesc lumea trecătoare. Probabil, sunt lihniţi de foame şi soare. Ş lene. În general, aproape peste tot în Maroc, în oraşe, orăşele şi sate vezi bărbaţi ce stau fie la o terasa, fie simplu sub umbra unui copac, şi privesc maşinile şi lumea trecătoare. Parcă nu au de arat cei 710 mii km pătraţi de ţară. Deseori, îţi flutură din mâină prietenos, în semn de „bun venit călătorule”, căci maşinile străine se văd de la o poşta.
Prima seara înoptăm în campingul din Asilah.Aprovizionăm maşina cu apă, căci e pe terminate. 500 litri sunt înghiţite de maşină cu uşurinţă pentru necesităţile noastre zilnice – bucătărie, WC şi duş.
Dimineaţa ne îndreptăm spre Rabat, capitala administrativă a ţării. Drumurile în Maroc sunt foarte bune. Chiar foarte bune. Indicatoarele de-a lungul drumurilor sunt în arabă şi franceză. Datorită drumurilor bune şi indicatoarelor coerente e destul de simplu să călătoreşti prin ţară cu maşina. E foarte simplu să-ţi organizezi propria rută, şi să vizitezi ceea ce te interesează cu adevărat.
Vrem să vizităm medina în Rabat. Medina este sinonim cu „oraşul vechi”. Medina există mai în orice oraş şi oraşel al Maroc. Ulicioare înguste, miros neplăcut, aglomeraţie de oameni, biciclete, catâri sunt caracteristici comune ale medinelor.În primul rînd medina funcţionează ca o piaţa mare, unde poţi cumpăra orice - legume, carne, pâine, praf de spălat la kilogram, uşi, ferestre, mese, îmbrăcăminte, covoare, bijuterii, suvenire, dulciuri şi multe, multe altele. Aici se aprovizionează marocanii cu cele trebuincioase.Tot aici, se fabrică, produce ceea ce se vinde. Totodată medina este şi un mare bloc locativ, unde locuiesc negustorii şi artizanii cu familiile lor.
Dupa plimbarea prin medină, am căutat vre-o cafenea deschisă. Noi, de fapt, am nimerit în Ramadan în Maroc. În Ramadan, marocanii nu mănâncă, nu fumează şi chiar nici nu beau apă, până la apusul soarelui. Găsim o cafenea cu vedere spre ocean. Noi fiind străini şi nemusulmani, am putut servi ce ne pofteşte inima. Am dat comandă de un ceai tradiţional marocan, mintă cu foooarte mult zahăr şi o cafea naturală. Ambele au fost servite în păhărele mici de sticlă. Am servit dulciuri tradiţionale - cornişoare, triunghiuleţe, beţişoare, rulade mici - delicios.
Ce m-a surprins în Ramadat este faptul că î-l respectă absolut toţi. De la mic la mare, bărbaţi, femei, batrâni. Nici o dată, în decursul călătoriei noastre de trei săptămâni nu am văzut pe cineva să mănânce sau să bea înainte de apusul soarelui. Şi nicidecum marocanii nu sunt fanatici ai religiei. Când era vremea de rugat, pe ici colo mai vedeai un bărbat pe covoraş ce-şi zicea rugăciunea, dar marea majoritate nu se prea dădea în vânt dupa ea (rugăciune, adică). Dar postul, Ramadanul î-l respectau toţi.